Nici strudelul nu mai este ce a fost 🙂 . Din secolul al XVII-lea, cand avea umplutura dulce, s-a tot diversificat 🙂 , cu carne, cu legume, cu branza. Va prezint acum o reteta la care am pus tot ce aveam prin frigider sau prin casa 🙂 .
     Ingrediente:
– un pachet de foi de placinta, veti folosi atat cat aveti nevoie
– 1 kg piept de pui
– 500 grame ciuperci
– ceapa verde
– usturoi verde
– 2 oua + 1 galbenus pentru uns deasupra
– 2 linguri pesmet
– cascaval ras
– ulei de masline
– marar
– sare
– piper
     Mod de preparare:
Mai intai se spala ciupercile bine in jeturi de apa rece si se pun la fiert in apa cu sare. Dupa ce au fiert se pun la scurs si apoi se taie cubulete.
Intre timp luam pieptul de pui, il spalam si il stergem bine sa nu mai ramana deloc umed. Se taie si pieptul in cubulete mici. Intr-o tigaie pe pune uleiul si cand este incins punem cubuletele de piept la calit. Dupa cateva minute adaugam si cubuletele de ciuperci, care au fost foarte bine scurse si amestecam incontinuu pana cand cele doua ingrediente capata o culoare frumoasa. Se ia de pe foc si se lasa la racit.
Cand s-au racit se pune intr-un castron mai mare si adaugam urmatoarele ingrediente: ceapa si usturoiul tocate, cele doua oua, pesmetul, mararul, cascavalul ras, sare si piper dupa gust. Se amesteca bine pana ce compozitia se omogenizeaza.
Se aseaza cate 3 foi putin unse intre ele, se aseaza compozitie si se ruleaza foarte strans. Se procedeaza in asa fel pana la terminarea compozitiei. Se aseaza in tava pe foaie de silicon sau hartie de copt. Strudelele se ung cu o pensula cu putin ulei si apoi cu galbenus. Se dau la cuptorul in prealabil incalzit pentru 40 minute. Se scot, se lasa sa se raceasca dupa care se taie bucati.
     Pofta buna !!!
De Toate

